Unitologi
Unitologii sunt fanatici religioși agresivi, a căror viziune asupra lumii a fost grav deformată de credința lor aparte. Acești oameni nu doar cred cu evlavie în Dumnezeu — ei cred că Dumnezeul lor încearcă să curețe lumea de păcătoși, supunând omenirea încercării unei apocalipse zombi.
Unitologii pe hartă
Baza Unitologilor
Istoria Unitologilor
Încă dinainte de apocalipsă, într-un sat îndepărtat, izolat de restul societății, trăia o comunitate ciudată. În jurul ei circulau nenumărate zvonuri.
Unele dintre aceste zvonuri — precum poveștile despre credința lor tulburătoare și neclintită — erau adevărate.
Altele vorbeau despre ofrande îngrozitoare aduse lui Dumnezeu și despre țipetele chinuite ale victimelor.
Dacă acele povești erau adevărate, nimeni nu știe cu adevărat.
La urma urmei, cei care intrau în sat nu se mai întorceau niciodată.
Așezarea în sine era foarte mică.
Erau doar cinci case, un hambar și o biserică, iar populația totală număra doar douăzeci și trei de oameni.
În spatele gardurilor sale trăia o comunitate izolată, ai cărei membri se supuneau neobosit și fără crâcnire la ceea ce credeau ei că este voia lui Dumnezeu.
Religia era forța care îi unea, iar credința stătea la baza relațiilor dintre ei.
Se rugau de câteva luni pentru un semn de la Cel Atotputernic când, în timpul unei alte slujbe de zi la biserică, undeva în depărtare a răsunat o explozie.
Fanaticii religioși au hotărât imediat că acesta era semnul pe care îl imploraseră de la Dumnezeul lor.
Așteptau nerăbdători să afle ce avea să aducă această prevestire.
Se întrebau dacă ar trebui să părăsească așezarea în căutare de răspunsuri sau să aștepte ca Dumnezeu să le trimită un alt mesaj.
O săptămână întreagă s-au rugat Celui Atotputernic să-i călăuzească.
Apoi, dis-de-dimineață, în a opta zi de rugăciune, dinspre porțile uriașe ale așezării a răsunat o bătaie surdă și ritmică.
Paznicii au urcat pe ziduri și au văzut o creatură care semăna doar vag cu o ființă umană.
Hainele îi erau sfâșiate.
Maxilarul îi atârna moale pe față.
Ochii îi erau goi și tulburi.
Pielea avea o nuanță ciudată, verzuie.
Creatura se izbea iar și iar cu capul de poartă, aparent incapabilă să simtă durerea.
În cele din urmă, paznicii au observat că pe fruntea ei se forma o pată roșu-închis, care lăsa urme de sânge pe poartă la fiecare lovitură.
Uimiți de rezistența extraordinară a creaturii, paznicii au răspândit rapid vestea despre misteriosul vizitator.
A fost convocată imediat o adunare de urgență.
La finalul întrunirii, bătrânii, șocați de descrierea celor întâmplate, au ieșit afară ca să vadă cu ochii lor ciudata priveliște.
În clipa în care au pus ochii pe creatură, au crezut că au înțeles.
Era o creație a lui Dumnezeu.
Ceea ce nu înțelegeau încă era scopul ei.
Cei mai înțelepți membri ai comunității le-au poruncit tuturor celorlalți să aștepte.
Trebuiau să-l vadă pe trimisul lui Dumnezeu în acțiune înainte de a putea înțelege ce le pregătise Cel Atotputernic.
Întreaga așezare a început să urmărească cu sufletul la gură situația din Los Santos.
Cu siguranță, credeau ei, orbii aceia nesăbuiți din oraș nu puteau să nu recunoască un mesaj divin atât de evident.
Apoi, la micul și vechiul lor radio s-a auzit un anunț.
„Mutanții”, cum începuseră să-i numească locuitorii orașului, atacau oamenii.
În acel moment, bătrânii au înțeles totul.
Venise vremea judecății.
Dumnezeu coborâse asupra omenirii, lăsându-și profeții printre creaturi cum lumea nu mai văzuse niciodată, pentru ca aceștia să curețe Pământul de păcătoși.
Comunitatea detesta cuvântul „zombi”, pe care oamenii au început mai târziu să-l folosească pentru a descrie aceste ființe sfinte.
Așa că le-au dat creațiilor lui Dumnezeu un nume al lor:
Mesagerii Voii lui Dumnezeu.
Sau pur și simplu:
Profeții.
Și astfel a început o nouă eră pentru comunitate.
Grupul, care acum își spunea Unitologi, credea că datoria lui sfântă era să-i protejeze și să-i slăvească pe Profeți.
Membrii comunității încercau să interacționeze cât mai rar cu Mesagerii Voii lui Dumnezeu, pentru că îi considerau cele mai pure creații ale lui Dumnezeu — sacre și de neatins.
Unitologii mai aveau un motiv să evite întâlnirile directe cu Profeții.
Creaturile erau oarbe.
Potrivit bătrânilor, acesta era modul prin care Dumnezeu garanta o judecată imparțială.
Din cauza orbirii lor însă, Profeții își atacau uneori chiar și propriii adepți.
Religia Unitologilor le interzicea să facă rău creațiilor divine.
Din acest motiv, au hotărât că singura soluție era să reducă la minimum posibilitatea unei confruntări.
Odată cu trecerea timpului, zvonurile despre Unitologi s-au răspândit în toate regiunile din jur.
Dar acum oamenii nu mai vorbeau despre ei doar ca despre niște fanatici religioși ciudați.
În schimb, au început să circule povești despre oameni buni care îi purificau, îi binecuvântau și îi ajutau pe alții în numele Domnului.
Nimeni nu știe exact de unde venea această reputație.
Cu toate acestea, tot mai mulți oameni au început în cele din urmă să bată la porțile comunității, sperând să îmbrățișeze credința într-o putere superioară și să se roage pentru mântuire și pentru bunăvoința lui Dumnezeu în anii cumpliți ai apocalipsei.
Supraviețuitorii care veneau să caute adăpost și protecție între zidurile micii așezări se loveau curând de comportamentul tulburător al locuitorilor ei:
supraveghere constantă,
zgomote ciudate
și o piatră suspectă și murdară aflată la marginea așezării.
Nimeni nu știe dacă zvonurile despre cruzimea comunității fuseseră adevărate înainte de Apocalipsă.
După apariția „zombilor” însă, comunitatea a început cu adevărat să comită fapte îngrozitoare.
Cei care le respingeau credințele erau răpiți în miez de noapte și supuși diverselor ritualuri.
La sfârșitul acestor ceremonii, unul dintre bătrâni înfigea un cuțit ritualic de sacrificiu în fruntea captivului.
În mintea lor, astfel își dovedeau devotamentul față de Dumnezeu.
Au trecut câțiva ani.
Până la urmă, puținii supraviețuitori care mai vizitaseră așezarea Unitologilor au încetat să mai vină.
La început, bătrânii au fost încântați.
Credeau că Profeții reușiseră să-i extermine pe toți păcătoșii într-un timp extraordinar de scurt.
Apoi au auzit la radio ceva care i-a înfuriat peste măsură.
Orașul vecin Los Santos terminase „în sfârșit” construcția unui Zid care separa orașul de ceea ce locuitorii săi începuseră să numească Pustietate.
Cei mai înțelepți membri ai comunității au hotărât că trebuie să-L ajute pe Cel Atotputernic să înțeleagă problema.
Pentru asta, au pus la cale un plan.
Câțiva bărbați puternici și pricepuți urmau să se infiltreze în oraș și să răpească doi sau trei locuitori pentru un sacrificiu ritualic.
Unitologii credeau sincer că un ritual săvârșit cu carnea unui „orășean” i-ar permite lui Dumnezeu să afle planurile oamenilor din Los Santos.
Cu timpul, acest lucru a devenit o tradiție.
Acum, membrii comunității răpesc periodic oameni din oraș și îi sacrifică.
La zece ani de la începutul Apocalipsei, Unitologii au rămas la aceeași credință:
„zombii” sunt ființe divine al căror scop este să readucă dreptatea în această lume putredă și păcătoasă.
În comparație cu celelalte facțiuni care există și astăzi, Unitologii au avut un noroc incredibil.
Chiar de la începutul Apocalipsei, aveau deja adăpost, o sursă de hrană și un mijloc de comunicare.
Semne distinctive
Unitologii au câteva trăsături ușor de recunoscut:
haine și robe albe;
o sensibilitate extremă la critică și reacții violente la aceasta;
ostilitate față de orice religie sau sistem de credințe diferit de al lor;
și justificarea violenței ori de câte ori este comisă în numele credinței lor.
Trăsături unice și comportament
Credința Unitologilor este neclintită și se învecinează cu nebunia.
Sunt înguști la minte și încearcă să-și apere credințele în aproape orice situație.
Sunt gata să facă orice cred ei că așteaptă Domnul lor de la ei.
Din când în când, Unitologii răpesc oameni din oraș și, mai rar, din Pustietate.
Captivii lor sunt executați cu brutalitate și sacrificați Dumnezeului lor.
Tip de comportament: agresiv.
Curiozități
Unitologii au contribuit direct la crearea breșei din Zidul care separă orașul de Pustietate.