Raideri
Raiderii sunt una dintre cele mai ostile facțiuni din Pustietate. Înainte de apocalipsă, erau pacienți internați într-un spital de psihiatrie, unde se luptau cu tulburări psihice grave care le provocau o agresivitate incontrolabilă.
Tratamentul le-a fost întrerupt de explozia de la Human Labs și de mutarea lor ulterioară din cauza amenințării apărute.
Terapiei lor, însă, nu i-a fost niciodată sortit să se încheie cu succes.
Raiderii pe hartă
Baza Raiderilor
Istoria Raiderilor
Raiderii sunt o facțiune ale cărei origini datează cu mult înainte de apocalipsă.
Majoritatea viitorilor ei membri erau pacienți ai unui spital de psihiatrie, unde urmau un tratament.
Viața lor nu fusese niciodată ușoară. Sufereau de diverse tulburări psihice care duceau adesea la agresivitate, urmată de violență incontrolabilă.
Deși mulți dintre pacienți urmau deja tratament de o perioadă considerabilă — unii chiar de câțiva ani —, personalul spitalului nu reușise niciodată să vindece afecțiunile care reprezentau un pericol atât pentru pacienții înșiși, cât și pentru cei din jur.
În 2012, când a avut loc explozia de la Human Labs, conducerea spitalului a decis să mute toți pacienții într-o altă unitate, pentru a evita riscurile tot mai mari.
În timpul transferului, escortat de militari, convoiul a dat peste o hoardă uriașă de zombi și nu a reușit să se apere.
Puținii norocoși care au reușit să scape s-au grupat rapid și au pornit în căutare de provizii:
hrană, apă și arme.
După aproape o zi întreagă de mers pe jos, spre seară au descoperit un pub mic.
Dinăuntru se auzeau voci.
Pacienții evadați s-au înarmat în grabă cu ce au găsit în curtea din spate — țevi de metal, scânduri pline de cuie și pietre mari și ascuțite —, apoi au năvălit în localul strâmt și i-au omorât rapid pe cei dinăuntru.
Câteva dintre victime aveau pistoale, iar unul dintre morți avea o pușcă cu alice.
Însă clienții barului fuseseră luați complet prin surprindere și nu au putut opune rezistență atacului neașteptat.
Chiar în acea noapte, foștii pacienți au decis să-și spună Raideri, inspirați de primul lor raid reușit din noua viață.
Deși erau agresivi, Raiderii nu erau deloc proști.
Au construit rapid un gard solid în jurul pubului cucerit, din ce materiale au putut găsi, ca să se protejeze de zombi.
Totuși, rareori aveau nevoie de bază.
Raiderii nu erau nici nobili, nici cinstiți.
Își petreceau cea mai mare parte a timpului cutreierând Pustietatea în căutarea unor prăzi ușoare.
Căutau grupuri de supraviețuitori și se prefăceau slabi și pașnici.
De obicei, Raiderii evitau armele de foc și preferau lupta corp la corp.
Foloseau arme albe obișnuite, precum cuțite, satâre și topoare luate din pub, dar și arme improvizate, precum bâte cu cuie și crengi groase ascuțite pe post de sulițe.
Celor capabili să se bată onorabil corp la corp li se oferea uneori șansa de a li se alătura.
Asemenea oameni erau însă rari, iar victoria în luptă nu era singura lor cerință.
Raiderii disprețuiau slăbiciunea sub orice formă.
În facțiunea lor, noțiunile de empatie, compasiune și milă erau considerate sinonime ale slăbiciunii.
Oricine ezita chiar și o fracțiune de secundă în timpul unui jaf sau al unei crime era trimis pe loc la Dumnezeu.
Cu timpul, pe măsură ce facțiunea a ajuns la vreo douăzeci de membri, Raiderii au început să atace pe față.
Jefuiau și ucideau oameni, iar uneori își lăsau victimele inconștiente și le târau la baza lor ca să participe la lupte brutale cu pumnii, pe viață și pe moarte.
Regulile jocului lor erau simple:
dacă nefericitul captiv reușea să învingă unul dintre Raideri, chipurile avea voie să plece.
Ce nu știa nimeni era că Raiderii nu aveau nicio urmă de corectitudine.
Trișau întotdeauna în aceste lupte.
Foloseau bricege, cioburi ascuțite, pietre și alte trucuri murdare — precum aruncatul unui pumn de nisip în fața adversarului —, fie ca să-l dezorienteze, fie ca să-i provoace răni potențial fatale.
Facțiunea a început, de asemenea, să atace oamenii care călătoreau cu mașina, furându-le vehiculele pentru uz propriu.
Cu timpul, Raiderii au devenit tot mai brutali, mai nemiloși și mai nesătui.
Supraviețuitorii obișnuiți, în mare parte lipsiți de apărare, nu le mai erau de ajuns.
Au început să vizeze prăzi mult mai mari, precum transporturile înarmate de muniție și provizii medicale.
La început, Raiderii atacau aceste convoaie haotic.
Nu doar că se întorceau adesea cu mâna goală, dar se întorceau și răniți.
În cele din urmă, câteva dintre aceste raiduri eșuate i-au costat viața mai multor membri.
Nevoiți să se liniștească și să-și revină după pierderi, Raiderii au început să pună la punct planuri adevărate pentru atacarea convoaielor de aprovizionare.
În mod ironic, tehnicile de relaxare învățate în timpul tratamentului pentru agresivitatea incontrolabilă s-au dovedit extrem de utile.
Pe vremea spitalului de psihiatrie, de fiecare dată când pacienții deveneau agresivi, medicii îi trimiteau la ședințe de meditație menite să-i ajute să-și controleze furia și să se calmeze.
Camerele de meditație erau izolate fonic, iar pacienții petreceau ore întregi singuri cu ei înșiși, învățând tehnici de concentrare și valoarea răbdării.
De data aceasta, în loc să se arunce orbește în luptă, au așteptat momentul potrivit.
Drumurile blocate de vehicule abandonate au lucrat în avantajul Raiderilor.
Convoaiele militare trebuiau să înainteze încet și cu grijă pe porțiunile dificile ale traseului.
Când un astfel de convoi de aprovizionare a fost atacat de zombi în timp ce traversa o porțiune de drum deosebit de dificilă, Raiderii au trecut la acțiune.
Au tras în cauciucurile vehiculelor din convoi, împiedicându-i pe soldați să se regrupeze sau să fugă.
Apoi Raiderii au așteptat până a doua zi dimineață, când numărul zombilor scăzuse la un nivel acceptabil.
Abia atunci și-au adus propriile vehicule la convoi.
O parte din facțiune a încărcat proviziile militare, în timp ce ceilalți se apărau de zombii rămași.
Din fericire pentru ei, nu mai rămăseseră multe creaturi.
Raiderii nu au încetat niciodată să lanseze atacuri bruște și spontane.
Doar că au devenit mai atenți la felul în care le duceau la capăt.
În ciuda ajutorului psihologic primit cândva, zece ani de apocalipsă și de fărădelege totală și-au spus în cele din urmă cuvântul.
Având libertate absolută să facă ce vor, Raiderii s-au lăsat complet în voia tulburărilor psihice, a agresivității și a cruzimii.
Sunt mânați de dorința de a supraviețui, de dragostea pentru haos și de nevoia de a-și demonstra puterea.
Raiderii atacă frecvent atât oameni lipsiți de apărare, cât și oameni înarmați, pentru a-și dovedi dominația asupra celorlalți.
Raidurile sunt, de asemenea, principala lor sursă de resurse.
Semne distinctive
Raiderii au câteva trăsături ușor de recunoscut.
De obicei poartă haine simple, murdare, de culoare gri.
Părul lor este fie tuns scurt, fie strâns bine la spate, și poartă adesea măști ca să se protejeze de nisip și praf.
Cunosc Pustietatea extrem de bine.
Accesele de agresivitate incontrolabilă sunt frecvente printre ei, la fel și discuțiile cu ei înșiși și cu „vocile din cap”.
Particularități și comportament
Raiderii sunt instabili și extrem de agresivi.
Pot răpi oameni de oriunde din Pustietate și pot organiza lupte pe viață și pe moarte.
Al doilea participant la o astfel de luptă poate fi un alt captiv, un membru al Raiderilor sau chiar un zombi.
Raiderii pot, de asemenea, să-i vândă pe oamenii răpiți Adepților și Unitologilor.
Tip de comportament: extrem de agresiv.
Fapte interesante
În prima zi a apocalipsei, Raiderii au atacat același pub pe care Cei Pierduți îl vizitaseră mai devreme în acea zi.
Unul dintre foștii pacienți ai spitalului de psihiatrie în care Raiderii fuseseră cândva tratați duce acum o viață relativ izolată, dar liniștită.
Ba chiar îi ajută pe supraviețuitorii care dau de necaz.
A lăsat în urmă mare parte din viața de dinainte de apocalipsă, deși la unele lucruri i-a fost imposibil să renunțe.
Unul dintre ele era dragostea pentru ciocolată — un obicei căpătat inițial în timpul tratamentului pentru depresie.